“Bubble Memory are potentialul de a inlocui unitatile de disc mecanice si unitatile de tip drum” era anuntat in 1974 la intalnirea anuala a actionarilor Texas Instruments”.
Anii ’60 aduceau in domeniul memoriilor pentru calculator o serie de proiecte si inventii care de care mai ‘ciudate’. Pe o piata dominata de core memory (memoria cu inele de ferita) inca de la sfarsitul anilor 50, diverse echipe incercau sa prezinte produse revolutionare: unii incercau sa ofere memorii mai rapide, altii se focusau pe capacitate sau eficienta. Majoritatea au avut o viata scurta si o aplicabilitate destul de limitata. Amintim astfel memoria twistor – un alt fel de core memory, delay line memory (memoria acustica) al carei ingredient principal era o sarma, memoria fixa de tip TROS (despre care am scris aici) si altele. Unele erau memorii fixe (non volatile), altele erau memorii volatile RAM -random access- sau liniare.
Astazi vom vorbi despre un tip de memorie fixa, non volatila, si anume Bubble Memory (o sa ii spun in romaneste memoria bubble pentru ca nu imi place cum suna traducerea ‘oficiala’ memorie cu bule) .
Ea se dorea o alternativa pentru hard diskuri, deoarece promitea o densitate mult mai mare a datelor, permitand astfel reducerea foarte mult a dimensiunii unitatilor de stocare. Pentru comparatie, in acea perioada, mai exact in 1968, Memorex a livrat prima unitate de stocare compatibila IBM, numita 630, care oferea o capacitate de proximativ 20 MB la un pret de 10.000$.
Proiectul bubble memory a inceput in 1967 la compania Bell Labs din SUA, ca o incercare de imbunatatire a memoriei twistor. Spre deosebire de alte produse care au fost o inventie singulara, bubble memory a reprezentat un succes de echipa, la un moment dat fiind peste 60 oameni de stiinta implicati.
Principiul e simplu: foloseste o pelicula de film facuta dintr-un material magnetic, pentru a mentine magnetizate anumit portiuni mici, numite ‘bubbles’ sau ‘domains’, fiecare dintre acestea avand 1 bit de memorie. Materialul este aranjat sa formeze o serie de piste paralele pe care aceste ‘bubbles’ se deplaseaza sub influenta unui camp magnetic extern. Ele pot fi citite prin mutarea lor la marginea materialului, urmand a fi rescrise la marginea opusa, permitand astfel circulatia continua a informatiei. Datorita acestei miscari, exista o asemanare in privinta functionarii cu memoria acustica.
Schema completa a unei memorii bubble (pentru amatorii de detalii):
Prima versiune ‘comercializabila’ avea 1 cm patrat si oferea o capacitate de 4096 biti (jumatate de kB). Bubble memory promitea sa devina o memorie universala, care sa inlocuiasca toate celelalte tiprui de memorii de pe piata, datoria densitatii mari a informatiei, ce putea oferi capacitati mari la dimensiuni reduse ale memoriei si a faptului ca nu avea piese in miscare. La mijlocul anilor 70 toate marile companii aveau departamente care studiau acest tip de memorie.
Texas Instruments a prezentat prima memorie de acest tip in 1977 si a fost prima companie care a produs-o in serie. Spre deosebire de Intel, care a prezentat modelul 7110 avand capacitate de 1 Mb, T.I. a produs modelul TIB 0203S (cel din poza de mai sus) cu o capacitate de stocare de 92.304 biti, adica aproximativ 11 kB.
Cea mai mare capacitate a unei memorii bubble a fost de 1 milion de biti, capacitate atinsa in 1981 de catre comapania Intel, iar pretul de vanzare era de de 500$.
La inceputul anilor ’80 s-a produs o revolutie in domeniul hard diskurilor, acestea au devenit substantial mai mici, au oferit o capacitate mai mare si o viteza sporita, ceea ce a dus la scaderea interesului pentru bubble memory. Competitia a fost dublata de costul de productie ridicat, memoria bubble avand un cost de productie de 100 milicenti / bit, spre deosebire de memoria RAM de exemplu, care costa doar 10 milicenti/ bit. Astfel, dupa 15 ani de cercetari si cativa pe piata ca si produs finit, ceea ce era candva vazut ca si o mare inventie a tehnologiei moderne, similara cu descoperirea tranzistorului, a masinii de copiat si a camerei Polaroid, a disparut subit. Primii care au dat semnalul au fost Rockwell International (februarie 1981), urmati de Texas Instruments (iunie 1981) si National Semiconductor Corporation (in august 1981), toti declarand ca piata pentru memorii bubble a esuat sa se dezvolte conform predictiilor si nu mai este rentabil sa se continue cercetarile.
Cu toate acestea, memoriile tip bubble nu au disparut ci au continuat sa existe ca produs de nisa, in special in domeniile unde nu erau permise erori sau intreruperi cauzate de probleme cu hard diskul, in medii cu vibratii sau cu conditii grele. Au fost folosite de catre compania Konami pentru sistemele de jocuri video “Bubble Systems”, de catre compania GRID care a produs laptopuri pentru aplicatii militare, au fost folosite pentru osciloscoape si chiar pentru primele sisteme de telefonie digitala.
Pentru mai multe detalii: