VDT 52S

Descriere

VDT 52S este un ViDeo Terminal produs de I.C.E. Felix în anul 1989. Ca și aspect, a împrumutat carcasa monitoarelor produse de ICE Felix, pe care o împarte și cu terminalul VDT 240A și cu calculatorul CUB-Z. Carcasa monitorului include și placa de bază.

VDT 52S

Terminalul VDT52S este construit folosind procesorul  MMN80, produs de Microelectronica, clonă Zilog Z80, care funcționa  la 3,54 MHz, memoria RAM este de 16 KB ( 8 circuite integrate de 2 KB fiecare) iar memoria ROM este de 6 KB (3 circuite integrate a 2 KB fiecare).

Placa de baza VDT 52S
Placa de baza VDT 52S

VDT 52S are un display de 12″, monocrom, alfanumeric și grafic, fiind capabil să afișeze informații la o rezoluție de 512 x 256 pixeli, iar in mod text 24 rânduri a 80 de caractere sau 25 rânduri a 85 caractere.

Monitor VDT 52S