Zilele acestea am adaugat la colectie cateva tavite cu die-uri (cipuri de siliciu) folosite pentru satelitii programului militar american Milstar. Intrucat povestea acestui program este interesanta, am decis sa o impartasesc cu voi.
Programul Milstar – Military Strategic and Tactical Relay – s-a conturat la inceputul anilor 80 din nevoia Statelor Unite ale Americii de a avea o retea strategica de comunicatii, sigura si fiabila. In timpul Razboiului din Golf (1990-1991) retelei de sateliti existente care facea legatura intre trupe si comandament i-a trebuit cateva zile pentru a fi setata si sincronizata. Au trebuit duse in desert antene cu diametrul de 6m si desi informatiile secrete trebuiau codificate, nu fiecare unitate avea un computer capabil sa faca acest lucru. Au fost situatii in care planurile unei batalii, tiparite pe 800 de pagini, au trebuit sa fie livrate personal. Pentagonul a solicitat ca noul program de sateliti, aflat in dezvoltare, sa rezolve toate aceste probleme.
Dintre multiplele proiecte propuse armatei a fost ales Milstar – care prevedea o constelatie de 10 sateliti de comunicatii plasati pe o orbita geosincrona (o orbită centrată pe Pământ cu o perioadă orbitală similara cu rotația Pământului pe axa sa, adica 23 de ore, 56 de minute și 4 secunde) si un numar de aproximativ 1200 de terminale portabile care combinau o retea normala de telefonie/comunicatii cu metode sofisticate de incriptare a informatiilor. Rolul acestui program a fost de a oferi Presedintelui, Secretarului Apararii si intregii armate un sistem de comunicatii care sa nu poata fi interceptat sau bruiat si sa reziste inclusiv efectelor unei eventuale explozii nucleare. In 1983 presedintele Ronald Reagan l-a declarat Prioritate Nationala, fapt ce i-a oferit un grad mare de libertate si resurse nelimitate – in final costul programului a ajuns 22 miliarde $.
Satelitii au fost lansati in 2 etape: primii 2 sateliti in 1994 si 1995, iar in etapa a 2-a au fost programate 4 lansari. Plasarea pe orbita al celui de-al treilea satelit, in 1999, a esuat, dar urmatorii au fost lansati cu success in 2001,2002 si 2003. Satelitii au o masa de 4500 kg si panouri solare ce genereaza aprox. 8 Kwh. Pentru uplink opereaza in banda de frecvente EHF (extremely high frequency) – 44 GHz si UHF (ultrahigh frequency) – 300 MHz iar pentru downlink in banda SHF (super-high frequency ) – 20 GHz si UHF, 250 MHz.
Sistemul Milstar cuprinde 3 componente: cei 5 sateliti de comunicatii plasati cu succes pe orbita, segmentul terminalelor care au fost instalate pe vapoare, submarine, avioane si vehicule ale armatei si centrul de comanda situat la baza aeriana Falcon AirForce din Colorado Springs, coordonat de US Space Force.
Caracteristica cheie a acestui program este interoperabilitatea. De exemplu un terminal aflat pe o nava oriunde pe glob poate fi folosit pentru a uploada informatii in timp real rachetelor ce urmeaza a fi lansate de pe submarine, in timp ce un terminal aflat intr-o baza pe uscat furnizeaza informatii unitatilor mobile indiferent de locatia acestora.
Incepand cu anul 2010 a fost lansat programul Avanced Extremely High Frequency – AEHF care contine un numar de 6 sateliti, primul lansat in 14 august 2010 iar ultimul in 26 martie 2020. Acest program este compatibil cu programul Milstar, in prezent cele 2 programe se completeaza si functioneaza impreuna.
Daca doriti mai multe informatii:
* Stratcom * Army Technology * Sky Rocket * CPU Shack * AF Mil * New Scientist